SOARE, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN.MINCIUNI GROSOLANE ÎN LINGVISTICĂ

SOARE, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN.
MINCIUNI GROSOLANE ÎN LINGVISTICĂ.
Din toatâ Europa, NUMAI ROMÂNA numeşte astrul solar SOARE, dovedind o
personalitate ieşită din comun, BRENDUL românilor, inclusiv a
românilor strămoşi daci, conform noţiunii de român=ţăran, confundată,
în mod eronat, cu cea de rom^n =roman, persoană cu drepturi depline
în Statul Roman, cf. DEX online.http://en.wiktionary.org/wiki/soare
Afirmaţia conform căreia soare se trage din SOL este lipsită de orice
temei, de vreme ce restul limbilor romanice nu cunosc evoluţia de la
latinescul SOL la SOARE.
Deşi româna are o scriere fonetică, soare se pronunţă DE FAPT SUARE.
http://en.wiktionary.org/wiki/soare
Acest cuvânt persistă, identic, ca SURIA, doar la perşii din Iran şi
în limba din Malaezyia, pentru a defini sistemul solar şi răsăritul
soarelui, plecând de la sanscritul SURIA= suare.
http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=su...
Nu avem niciun motiv să credem că soare se trage de la romanii
imperiali, când ne amintim că indo-europenii care pronunţau SURIA au
existat pe teritoriul românesc, cu mult înaintea celor de la Roma,
care pronunţau SOL, identic cu goticul (getic nomad), SUUL şi care
recunosc drept origine sanscritul (românesc) SURA. http://en.wiktionary.org/wiki/sol#Latin
Numai cuvântul românesc conţine fonemul R.
Numai cuvântul românesc poate fi apropiat de noţiunea egipteană soaRE
= RA.
Cuvintele RAză, zaRE nu pot fi concepute de la
latinescul SOL, ci doar de la soaRE.
Din SOL rezultă LADIAŢII, nu RADIAŢII.
Rază= traiectorie luminoasă, etimon latin, Radia = Ramificaţie, loc
până unde se întinde influenţa a ceva.
Zare, etimon slav, ZARJA, culme, vârf, deşi în română, rază şi zare,
pot fi sinonime.
Radiaţie, etimon francez, radiation.
Toate aceste noţiuni au plecat iniţial, probabil, de la numele
astrului solar SOARE.
Admiţând că românii strămoşi pelasGII ar fi ajuns vreodată în E-GII-
pet, motiv pentru care zona cu piramide se cheamă GII - ZA, primii ZEI
egipteni se cheamă BESSI ( cf.M.E.Matie, Miturile Egiptului antic,
Ed.Şt.
Buc., 1954), pe lângă faptul că primul oraş egiptean se numea TINA
(ceea ce în româneşte înseamnă pământ fertil, produs de noroiul
Nilului =numit anterior hAPI, ocrotit de zeul APIs ), am putea
considera că şi morfemul RE din soa-RE poate avea vreo legătură cu
numele egiptean RA, pentru soare.
Tina, noroi, lut, etimon slav.
Tina, zeu suprem etrusc, cu un fulger, ce poate anunţa ploaia
producătoare de noroi (Cf. Denis Ggeorge, Lumea etuscilor,
Ed.Meridiane, Buc., 1979).
Slavii nu par să fie nici pelasgos, pelasgii grecilor antici, nici
etruscii care se autonumeau Razna (a pleca aiurea, cuvânt cu etimon
slav, RAZINO = departe).
În cazul în care ar exista o asemenea coicidenţă între RE şi RA am
putea accepta de asemenea că, ar exista şi metafora românilor ce îl
imaginează pe RA sărind (din noapte) RĂ SĂRIT.
RĂSĂRIT, etimon latin, RESALIRE, a interveni brusc într-o discuţie.
Lumină, după DEX, "probabil etimon latin, din LUME".
LUME , grup de oameni, mulţime, ambianţă umană, etimon roman, LUMEN=
viaţă laică;lumină.
LU din LU-ME este un morfem stem românesc ce are un corespondent,
pronumele personal LU'(lui).
Persoană şi om sunt sinonime.
Morfemul stem LU = OM; cuvântul LU, cu înţelesul de om EXISTĂ ÎN
SUMERIANĂ (Cf.Daniel Constantin,Civilizaţia sumeriană, Ed. Sport-Tur.,
Buc., 1983).
Morfemul stem românesc, LU conduce la cuvântul LU-ME, alături de
pronumele posesiv -ME, realizând metafora LUME = "OAMENII MEI".
Acelaş morfem stem românesc LU produce cuvintele LAI-TE = LUME, în
germană, LIU-DI = LUME, în rusă, LO-TRU = LA-DRO în italiană, precum
şi LA-TIN, LE-TON, LI-TUAN, care conţin un alt morfem stem românesc
T*N, adică TIN-a, ce compune şi numele grecesc al pământului, CH-TON
scris cu un h mut, chthon.
Ultimele trei cuvinte, compun, în româneşte,
metaforele LA-TIN = "OMUL TINEI"= GET be GET băş-TIN-aşul =GE-TU="TU
EŞTI GEOS (TINA)".
LUMINĂhttp://en.wiktionary.org/wiki/lumin%C4%83
se afirmă că s-ar trage probabil din latinescul
LUUMEN http://en.wiktionary.org/wiki/lumen#Latin
ce are înţelesul de lumină doar în limbajul poetic
al Romei, nu în cel rustic, al românilor.
De reţinut că în româna colocvială rustică nu există niciun singur
cuvânt latin specific civilizaţiei romane, dapoi unul specific doar
unui limbaj poetic.
Oficial se afirmă că descendentele contemporane
ale cuvântului lumină sunt doar LLUM, în catalană, LUME, în galiciană
şi LUMBRE, în spaniolă.http://en.wiktionary.org/wiki/lumin%C4%83
LUMINĂ se afirmă că s-ar trage probabil din latinescul
LUUMEN http://en.wiktionary.org/wiki/lumen#Latin
O cercetare atentă a lexicului românesc poate duce la concluzia
surprinzătoare că româna are o
prevalentă componentă aglutinantă.
AGLUTINAREA se exercită pe morfeme stem specifice românilor.
Pe acest temei se poate susţine că LUMINĂ este
compus din următoarele morfeme stem:
LU, MIN şi Ă.
Ă, are sensul de E=este, deci este LU-MIN-a.
LU-, este morfemul stem=lumina=LU-k, în hittită,
LU-x, în limba romanilor,etc.
-MIN-, este morfemul nostru stem cu sensul "mascat" de
"lumină", extrem de frecvent în română, ce se lasă developat, ca
atare, în cuvinte româneşti şi străine.
Sensul de lumină devine evident implicit in cuvintele DI-MIN-E-AŢĂ şi
LU-MÂN-ARE.
Aglutinarea în DIMINEAŢĂ; CONSTĂ în sumarea înţelesurilor morfemelor
stem DI-, -MIN-, -E-,
-AŢĂ.
DI- este un rest din morfemul stem prezent în sanscrita iraniană DAAN=
a şti, a vedea sau din a DI-bui, cu acelaş
înţeles.
-MIN-, este morfem stem pentru MUN =LUNA, în gernmană.
Acelaş sens mascat de "lumină" îl găsim în
MÂI-NE, MIN-Ă(subteran) şi MIN-TE.
Dimineaţă, după dex online, etimonul ar fi DE MÂINE < lat.*MANITIA,
cf.deseară.
Mâine = ZIUA care urmează, etimon latin MANE= VIITOR apropiat.
Mină, exploatare a subteranului, etimon francez, subteran ce nu poate
fi exploatat fără (-MIN-a din) LU-MIN-Ă.
Minte, et.lat., MENS, care la români se luminează sau se întunecă.
Pin aglutinarea morfemelor stem (cu înţeles), di-min-e-aţă,devine o
metaforă:
"ceva ce E legat aţă de lumina pe care o dibui" de dimineaţă.
Lumânare, et.lat.LUMINARIA= o plantă, este o slovă formată din
morfemele LU-MIN-are şi formează metafora "ceva care ARE LUMIN-ă".